Helios

Helius (Soarele),era o divinitate solară, asemănătoare și uneori identificată cu Apollo.Aparținea generației preolimpiene:era fiul lui Hyperion și al Theiei și frate cu Selene și cu Eos.Helios, închipuit ca un tânăr frumos și puternic, este zeul care aude și vede totul. Vestit de Aurora care-l precedă, el străbate zilnic bolta cerească pe carul său tras de patru cai iuți.Seara Helios coboară în apele oceanului, unde-și scaldă și-și răcorește caii înfierbântați, el însuși odihnindu-se într-un palat de aur, de unde o pornește din nou la drum în ziua următoare.Cu oceanida Perse, Helios are mai mulți copii: Circe, Aeetes, regele Colchidei, Pasiphae și Perses.Cu oceanida Clymene, una dintre surorile soției lui, are mai multe fiice. Acestea din urmă îi păzesc frumoasele cirezi de boi din care s-au înfruptat tovarășii lui Odisseus.În mitologia romană Helios se numea Sol.

            Io

  Fiica lui Inachus, regele din Argos.A fost iubită de Zeus,care ,pentru a o feri apoi de gelozia Herei, a metamorfozat-o într-o vacă.Bănuitoare, Hera îi cere însă soțului ei să-i dăruiască ei frumosul animal și Zeus neavând încotro, se supune.De acum începe pentru nefericita Io un șir întreg de suferințe.Hera îl pune pe Argus, înspăimântătorul monstru cu o sută de capete, s-o păzească.Atunci Hera poruncește unui tăun uriaș s-o chinuiască.Înnebunită, Io cutremură lumea, gonind cu disperare ca să scape de împunsăturile lui: ea stăbate Grecia, traversează marea(care de atunci se numește marea Ionică), apoi Bosforul, cutreieră Asia, și în sfârșit, în Aegyptus, unde aduce pe lume un copil, pe Ephapus, fructul dragostei ei cu Zeus.În cele din urma Io își recapătă înfățișare omenească și domnește alături de fiul ei peste Aegyptus.Printre urmașii săi și a dinastiei pe care a întemeiat-o acolo se numărau și danaidele. După moarte Io a fost transformată intr-o constelație.

Elpis

 La greci,zeița speranței,identificată cu Spes din mitologia romană.Cand Pandora a desfăcut cutia în care erau inchise toate relele și le-a dat drumul în lume,speranța singură,uitată la fund,le-a rămas muritorilor. 

                  Minos

Fiul lui Zeus și al Europei si frate cu Rhadamanthus
și cu Sarpedon.Ca să domnească singur asupra Cretei,fară să mai împartă tronul cu frații săi,Minos a implorat ajutorul lui Poseidon.Pentru a-i caștiga încrederea supușilor,zeul a făcut să iasă din apele mării,la porunca lui Minos,un taur de o frumusețe neobisnuită.Datorită acestei minuni săvarșite ,Minos a devenit regele Cretei.El făgăduise în schimb să-i sacrifice animalul lui Poseidon,lucru pe care nu l-a mai făcut ,atrăgandu-și în felul său mania zeului.Poseidon îl pedepsește:el face ca taurul să devină furios ăi sș-i pustiiască întreaga țară.Totodată,Pasiphae,sotia lui Monos,cu care acesta avea numerosii fii și fiice ,e mistuită de o dragoste nefirescă față de un taur,cu care se împreună,dand nastere unui copil monstruos,Minotaurul.În ajutorul regelui sosește Heracles,care izbutește să prindă animalul.

  Palatul lui Minos

          Zeii din Roma şi Grecia Antică
                     

                        

                       

                             
                         

   

                     Laverna

LAVERNA (în mitologia romană), zeița hoților și a câștigurilor

necinstite obținute pe căi prea ușoare. Avea ridicat un altar la

 una din porțile Romei.

                     Laetitia

Zeita bucuriei si fericirii.Are ca atribute :coroana de lauri,ancora şi 

cornul abundenţei.

       

                   

                           Aesculapius

 Asclepius (sau Aesculapius), fiul lui Apollo cu muritoarea Coronis și zeul medicinei. A fost crescut de mic de centaurul Chiron, care l-a inițiat în tainele lecuirii și l-a deprins să vîneze. Asclepius a avut doi fii: pe Machaon și pe Podalirius, vestiți datorită priceperii lor în arta tămăduirii, și patru fete, printre care se număra și Hygiea, zeița sănătății. Datorită faptului că nu s-a mulțumit să vindece numai bolile, ci a readus și morții la viață, Asclepius și-a atras mînia lui Zeus, care l-a ucis cu trăsnetul său. După moarte el a fost pus printre constelații. I se aduceau onoruri divine, în special la Epidaurus, și i se sacrifica, de obicei, un cocoș. Atributele sale erau toiagul și șarpele. 

                                                       
                                                         

                   Themis

Themis este în mitologia greacazeița dreptății; ea poartă în toate reprezentările sale balanța dreptății. Este fiica zeităților Uranus si Gaia, adică a cerului și a pămîntului. „Themis” înseamnă „legea naturii” și era considerată personificarea ordinii divine, a legii și a obiceiurilor.

O faptă memorabilă a titanidei Themis este că a mijlocit pe lângă Zeus, în timpul potopului, să se liniștească și să aibă milă de singurii oameni care mai supraviețuiau,Deucalion si Pyra, nepoții ei, care au curățat de buruieni și au reaprins focul sacru. De aceea, această zeiță a fost mult iubită de grecii antici.

Simbolurile ei sunt balanța și sabia.

                             
                       Orbona

Zeita orfanilor si patroana sterilitatii in mitologia romana.
Era invocata pentru a o indupleca sa nu ingaduie moartea 
copiilor sau a parintilor lor ,la ea se rugau si parintii ,care pieryandu-si copii isi doreau altii.
Numele ei vine de la lat. orbus -orfan.

                                                                                                                                Zeul Lupercus si sarbatorile derivate 

O mare sarbatoare a lumii antice – Lupercalia (13-15 februarie) – ne poarta in lumea unor serbari ale pu­ri­ficarii si fertilitatii, care se pare ca au stat la baza mult mai renumitei Valentines’ Day. 

"Sarbatoarea lui Luperc, numita Lupercalia, s-a tinut in 15 februarie. Luperc e un predicat a lui Faun ca si zeul pastorilor si al turmelor si e identic cu Inu. Luperc avea acea insusire ca putea trimite lupii asupra turmei sau a-i retine de la turma, mai departe, ca dadea fructuozitate nu numai turmei, ba si femeilor, in ca­litatea din urma se numea Inu." (Atanasie Marian Marienescu – Cultul pagan si crestin. Sarbatorile si datinile romane vechi). Vechimea acestei sarbatori a fertilitatii, de dinainte de fondarea Romei antice, nu a fost stabilita, iar originea ei s-a pierdut prin veacurile istoriei.

Legenda spune ca Romulus si Remus, intemeietorii Romei, au fost fiii preotesei Rhea Silvia si ai lui Marte, zeul razboiului. Abandonati, condamnati la moarte si crutati de servitorul ce trebuia sa infaptuiasca crima, sunt gasiti de o lupoaica, ce ii alap­teaza si ii adaposteste intr-o pestera. Acolo au fost descoperiti de un pastor, care-i ia in casa lui si-i creste ca pe pro­priii copii. "Aceasta pestera a fost sa­crariul zeului Luperc si in gaiul ce o inconjoara era altarul cu o statuie a zeului, imbracata numai cu o piele de capra peste umeri. Acest loc se numea Lu­percal. Sotia zeului s-a numit Lu­per­ca si pastorii credeau ca s-a pre­facut in lupoaica, ca sa scape pruncii de moarte." (At.M. Marienescu)

Considerata loc sacru al romanilor, pestera (Lupercalus) a devenit locul in care se oficiau ceremoniile, fiecare Lupercalia debutand cu sacrificarea mai multor capre si a unui caine si sfarsind cu un mare banchet ("ospatarea de sacrificiu"). Atunci, preotii oficianti numiti lu­perci, cu trupul aproape gol, taiau in fasii pieile animalelor sacrificate, din care isi faceau cingatori si un fel de bice cu care loveau femeile ce le ieseau in cale, inducandu-le prin acest ritual fertilitate si nasteri usoare. "Cur igitur currant, et cur, sic currere mos est,/ Nuda ferant posita corpora veste…? (Dar pentru ce alearga? Si de ce, daca astfel e obiceiul, alearga dezbracati?) Asa se intreba poetul Ovidiu, incercand tot el sa raspunda printr-o legenda potrivit careia Romulus si Remus ar fi fost goi a­tunci cand un pastor le-a strigat: "Alearga, o Romule, caci hotii ti-au furat taurii!". Tot de la el aflam ca bicele cu care erau lovite femeile in scop purificator si fertilizator se numeau "februa", de unde a fost preluat mai tarziu numele lunii februa­rie. 

"La Lupercalia a fost petrecere desfranata, barbati si indeosebi juni, jumatate imbracati cu pieile de animale sacrificate, jumatate goi, si unsi cu unsori, si imbatati, mergeau in procesiune, si aveau dreptul ca sa necajeasca pe femei fara a putea fi pedepsiti (…) Lupercalia s-a sustinut pana in timpii din urma ai paganismului roman, sub Papa Gelasiu 491-496." Si de aici pana la Ziua Sfantului Valentin nu a fost decat un pas. Una dintre legende povesteste ca in Roma Antica traia un medic pe nume Valentin, mare vindecator, care credea in Iisus Hristos si in puterea leacurilor sale. Multi ani a tot incercat sa tamaduiasca o fata oarba, insa condamnarea la moarte pentru dreapta credinta il face sa-i scrie o scrisoare, pe care i-o trimite prin tatal sau. Ea primeste scrisoarea, o deschide, si atunci se intampla miracolul: vede o minunata floare galbena si un biletel pe care scria "Al tau, Valentin". Valentin a fost executat in data de 14 februarie 270 i.Hr., iar in anul 496, Papa Gelasius I a desemnat aceasta zi drept Ziua Santului Valentin.

                        

                                Concordia

         In religia din Roma Antica,Concordia era zeita care             personifica armonia dintre casatorie si societate.
         Echivalentul ei grecesc este considerat ca fiind                     Harmonia.Adesea a fost asociata cu Pax (pace).
      Concordia Augusta  fost subiectul unui cult imperial. Sunt       frecvente inscripții dedicate acesteia în numele                       împăraților romani.

         Sestert cu sotia lui Egalabalus, Aquilia Severa, pe verso apare zeița Concordia