O mare sarbatoare a lumii antice – Lupercalia (13-15 februarie) – ne poarta in lumea unor serbari ale purificarii si fertilitatii, care se pare ca au stat la baza mult mai renumitei Valentines’ Day.
"Sarbatoarea lui Luperc, numita Lupercalia, s-a tinut in 15 februarie. Luperc e un predicat a lui Faun ca si zeul pastorilor si al turmelor si e identic cu Inu. Luperc avea acea insusire ca putea trimite lupii asupra turmei sau a-i retine de la turma, mai departe, ca dadea fructuozitate nu numai turmei, ba si femeilor, in calitatea din urma se numea Inu." (Atanasie Marian Marienescu – Cultul pagan si crestin. Sarbatorile si datinile romane vechi). Vechimea acestei sarbatori a fertilitatii, de dinainte de fondarea Romei antice, nu a fost stabilita, iar originea ei s-a pierdut prin veacurile istoriei.
Legenda spune ca Romulus si Remus, intemeietorii Romei, au fost fiii preotesei Rhea Silvia si ai lui Marte, zeul razboiului. Abandonati, condamnati la moarte si crutati de servitorul ce trebuia sa infaptuiasca crima, sunt gasiti de o lupoaica, ce ii alapteaza si ii adaposteste intr-o pestera. Acolo au fost descoperiti de un pastor, care-i ia in casa lui si-i creste ca pe propriii copii. "Aceasta pestera a fost sacrariul zeului Luperc si in gaiul ce o inconjoara era altarul cu o statuie a zeului, imbracata numai cu o piele de capra peste umeri. Acest loc se numea Lupercal. Sotia zeului s-a numit Luperca si pastorii credeau ca s-a prefacut in lupoaica, ca sa scape pruncii de moarte." (At.M. Marienescu)
Considerata loc sacru al romanilor, pestera (Lupercalus) a devenit locul in care se oficiau ceremoniile, fiecare Lupercalia debutand cu sacrificarea mai multor capre si a unui caine si sfarsind cu un mare banchet ("ospatarea de sacrificiu"). Atunci, preotii oficianti numiti luperci, cu trupul aproape gol, taiau in fasii pieile animalelor sacrificate, din care isi faceau cingatori si un fel de bice cu care loveau femeile ce le ieseau in cale, inducandu-le prin acest ritual fertilitate si nasteri usoare. "Cur igitur currant, et cur, sic currere mos est,/ Nuda ferant posita corpora veste…? (Dar pentru ce alearga? Si de ce, daca astfel e obiceiul, alearga dezbracati?) Asa se intreba poetul Ovidiu, incercand tot el sa raspunda printr-o legenda potrivit careia Romulus si Remus ar fi fost goi atunci cand un pastor le-a strigat: "Alearga, o Romule, caci hotii ti-au furat taurii!". Tot de la el aflam ca bicele cu care erau lovite femeile in scop purificator si fertilizator se numeau "februa", de unde a fost preluat mai tarziu numele lunii februarie.
"La Lupercalia a fost petrecere desfranata, barbati si indeosebi juni, jumatate imbracati cu pieile de animale sacrificate, jumatate goi, si unsi cu unsori, si imbatati, mergeau in procesiune, si aveau dreptul ca sa necajeasca pe femei fara a putea fi pedepsiti (…) Lupercalia s-a sustinut pana in timpii din urma ai paganismului roman, sub Papa Gelasiu 491-496." Si de aici pana la Ziua Sfantului Valentin nu a fost decat un pas. Una dintre legende povesteste ca in Roma Antica traia un medic pe nume Valentin, mare vindecator, care credea in Iisus Hristos si in puterea leacurilor sale. Multi ani a tot incercat sa tamaduiasca o fata oarba, insa condamnarea la moarte pentru dreapta credinta il face sa-i scrie o scrisoare, pe care i-o trimite prin tatal sau. Ea primeste scrisoarea, o deschide, si atunci se intampla miracolul: vede o minunata floare galbena si un biletel pe care scria "Al tau, Valentin". Valentin a fost executat in data de 14 februarie 270 i.Hr., iar in anul 496, Papa Gelasius I a desemnat aceasta zi drept Ziua Santului Valentin.
"Sarbatoarea lui Luperc, numita Lupercalia, s-a tinut in 15 februarie. Luperc e un predicat a lui Faun ca si zeul pastorilor si al turmelor si e identic cu Inu. Luperc avea acea insusire ca putea trimite lupii asupra turmei sau a-i retine de la turma, mai departe, ca dadea fructuozitate nu numai turmei, ba si femeilor, in calitatea din urma se numea Inu." (Atanasie Marian Marienescu – Cultul pagan si crestin. Sarbatorile si datinile romane vechi). Vechimea acestei sarbatori a fertilitatii, de dinainte de fondarea Romei antice, nu a fost stabilita, iar originea ei s-a pierdut prin veacurile istoriei.
Legenda spune ca Romulus si Remus, intemeietorii Romei, au fost fiii preotesei Rhea Silvia si ai lui Marte, zeul razboiului. Abandonati, condamnati la moarte si crutati de servitorul ce trebuia sa infaptuiasca crima, sunt gasiti de o lupoaica, ce ii alapteaza si ii adaposteste intr-o pestera. Acolo au fost descoperiti de un pastor, care-i ia in casa lui si-i creste ca pe propriii copii. "Aceasta pestera a fost sacrariul zeului Luperc si in gaiul ce o inconjoara era altarul cu o statuie a zeului, imbracata numai cu o piele de capra peste umeri. Acest loc se numea Lupercal. Sotia zeului s-a numit Luperca si pastorii credeau ca s-a prefacut in lupoaica, ca sa scape pruncii de moarte." (At.M. Marienescu)
Considerata loc sacru al romanilor, pestera (Lupercalus) a devenit locul in care se oficiau ceremoniile, fiecare Lupercalia debutand cu sacrificarea mai multor capre si a unui caine si sfarsind cu un mare banchet ("ospatarea de sacrificiu"). Atunci, preotii oficianti numiti luperci, cu trupul aproape gol, taiau in fasii pieile animalelor sacrificate, din care isi faceau cingatori si un fel de bice cu care loveau femeile ce le ieseau in cale, inducandu-le prin acest ritual fertilitate si nasteri usoare. "Cur igitur currant, et cur, sic currere mos est,/ Nuda ferant posita corpora veste…? (Dar pentru ce alearga? Si de ce, daca astfel e obiceiul, alearga dezbracati?) Asa se intreba poetul Ovidiu, incercand tot el sa raspunda printr-o legenda potrivit careia Romulus si Remus ar fi fost goi atunci cand un pastor le-a strigat: "Alearga, o Romule, caci hotii ti-au furat taurii!". Tot de la el aflam ca bicele cu care erau lovite femeile in scop purificator si fertilizator se numeau "februa", de unde a fost preluat mai tarziu numele lunii februarie.
"La Lupercalia a fost petrecere desfranata, barbati si indeosebi juni, jumatate imbracati cu pieile de animale sacrificate, jumatate goi, si unsi cu unsori, si imbatati, mergeau in procesiune, si aveau dreptul ca sa necajeasca pe femei fara a putea fi pedepsiti (…) Lupercalia s-a sustinut pana in timpii din urma ai paganismului roman, sub Papa Gelasiu 491-496." Si de aici pana la Ziua Sfantului Valentin nu a fost decat un pas. Una dintre legende povesteste ca in Roma Antica traia un medic pe nume Valentin, mare vindecator, care credea in Iisus Hristos si in puterea leacurilor sale. Multi ani a tot incercat sa tamaduiasca o fata oarba, insa condamnarea la moarte pentru dreapta credinta il face sa-i scrie o scrisoare, pe care i-o trimite prin tatal sau. Ea primeste scrisoarea, o deschide, si atunci se intampla miracolul: vede o minunata floare galbena si un biletel pe care scria "Al tau, Valentin". Valentin a fost executat in data de 14 februarie 270 i.Hr., iar in anul 496, Papa Gelasius I a desemnat aceasta zi drept Ziua Santului Valentin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu